Printr-un comunicat de presă, reprezentanții Parchetului Judecătoriei Sector 2 transmit că s-au sesizat din oficiu, pentru fapte de loviri și alte violențe, în cazul celor două tinere musulmane, ce purtau val islamic și ar fi fost agresate, joi după amiază, în Capitală.
” Cauza s-a constituit ca urmare a sesizării din oficiu de către organele de poliție din cadrul Secției 8 în legătură cu incidentul petrecut în ziua de 30 martie 2016, în jurul orelor 17.00-17.30, când două adolescente au fost acostate pe Calea Mosilor de un grup de cinci persoane necunoscute, care le-au smuls baticul de pe față și le-au agresat fizic, trăgându-le de păr și provocându-le leziuni minore la nivelul mâinilor și feței, care nu au necesitat îngrijiri medicale „, se arată în comunicatul Parchetului.
Potrivit procurorilor de la Sectorul 2, tinerele nu au formulat plângeri penale. De altfel, cei cinci presupuși agresori nu au fost identificați până acum.
Oficialii Asociației ” Surori Musulamane”, cei care au anunțat inițial incidentul printr-un comunicat de presă, susțin că sunt îngrijorați de situație și vorbesc despre „o portretizare eronată în media a atacurilor teroriste, nefăcându-se diferența între teroriști și musulmanii de rând”.
„Musulmanii condamnă aceste acte teroriste și condamnă violența.(…) Musulmanii aflați pe teritoriul României sunt pașnici, mai mult de jumătate dintre ei sunt cetațeni români, născuți și educați aici. Nu ne dorim o divizare a societății române, ne dorim să traim în pace, la fel ca și până nu de mult, să nu mai auzim astfel de cazuri repetate”, susțin reprezentanții Asociației.